Serviciul de montaj corpuri de bucatarie

O bucătărie, se consideră că are maxim 12 corpuri de bucatarie cu tot cu blat. Tot ce depășește 12 corpuri se taxează suplimentar 50ron/corp.

 

Acest serviciu de montaj corpuri de bucatarie include:

-instalarea și reglarea corpurilor de bază;

-instalarea și reglarea corpurilor suspendate;

-instalarea blaturilor, inclusiv decuparea lor pentru chiuvetă și/sau plită;

-instalarea și reglarea accesoriilor cumpărate de pe kitchens2go.ro (polițe, mânere etc.);

-instalarea și conectarea la curent (în priza clientului) a luminilor cumpărate de pe kitchens2go.ro;

-ridicarea ambalajelor, în cazul în care clientul nu solicită păstrarea lor în procesul verbal de execuție.

 

Atenție!

Nu se racordează la utilități aparatura (apă, curent, gaze). Este recomandat ca aceasta operațiune să fie făcută de un instalator, electrician etc.

Spațiul de montaj trebuie să fie curățat și eliberat de mobilierul vechi. În caz contrar, echipa va reprograma montajul la o dată ulterioară, decisă de comun acord.

Echipa de montaj nu are dreptul să intervină asupra configurației inițiale sau a pieselor de mobilier (decupaje, tăieturi, modificări de structură etc).

Echipa de montaj trebuie sa aibă toate uneltele și accesoriile suplimentare necesare executării asamblării și prinderii/asigurării mobilierului în perete atunci când este necesar.

Instalarea se consideră finalizată atunci când produsele sunt funcționale, curate și gata de a fi folosite conform utilității lor. Prestatorul va lăsa locul de execuție curat și ordonat.

 

 Serviciul de montaj bucătării nu include:

– Transportul mobilierului sau accesoriilor în spațiul de asamblare și instalare;

– Modificarea corpurilor, mutarea conexiunilor la gaz, electricitate, apă sau canalizare (mutări care presupun lucrări de amenajare sau construcție);

– Debitări speciale în ateliere de profil (ex: debitare longitudinală pentru blaturi și tăblii, aplicare cant ABS);

– Mascarea centralelor termice cu elemente de mobilier;

– Lucrări de reparații, întărire sau finisare a pereților;

– Executarea găurilor de ventilație necesare hotelor cu evacuare exterioară, dacă încăperea nu este prevăzută cu așa ceva.

 

Serviciul de montaj corpuri de bucatarie este executat de echipe specializate de montaj, testate și verificate de către staff-ul nostru. Noi recomandăm echipele de montaj, iar contravaloarea serviciului se achită echipei.